Dispozițiile Codului civil stabilesc faptul că autoritatea părintească se exercită, în principiu, în comun de către ambii părinți. Astfel, toate deciziile care îl privesc pe minor, precum deplasarea acestuia în străinătate, participarea la anumite cursuri, concursuri, deplasarea în tabere de studiu se iau de comun acord de către aceștia.
Însă, în situația în care unul dintre părinți se opune în mod nejustificat la o astfel de decizie, este dispărut, nu își poate manifesta consimțământul etc., instanța de judecată poate să suplinească acordul acestuia.
Situațiile cele mai des întânite în practică sunt cele în care părinții sunt divorțați, iar unul dintre aceștia în mod nejustificat refuză să își dea acordul pentru: deplasarea copiilor minori în afara țării, eliberarea pașaportului, a cărții de identitate sau pentru urmarea cursurilor unei școli în străinătate.
Potrivit prevederilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.
Dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 248/2005, astfel cum a fost modificată de Legea 169/2016 prevede că în situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinți se află în imposibilitate de a-și exprima voința, cu excepția unor situații prevăzute în mod expres, se permite numai după soluţionarea neînţelegerilor de către instanţa de judecată, în condiţiile legii.
Persoana îndreptățită va putea introduce o acțiune, pe calea unei proceduri care se defășoară cu celeritate, denumită ordonanță președințială.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 997 Cod procedură civilă instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării.
Pe lângă condiţiile generale ce trebuie să existe în cazul formulării oricărei acțiuni civile, admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale presupune şi îndeplinirea anumitor condiţii speciale, care se desprind din dispoziţiile legale menţionate anterior şi anume: urgenţa luării măsurii, caracterul vremelnic al măsurii luate şi condiţia aparenței de drept.
În privința cazului grabnic, în interpretarea dispozițiilor art. 997 Cod procedură civilă, doctrina stabilește caracterul urgent al cauzei prin raportare la scopul luării acestor măsuri, și anume: prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Aparența de drept care se afirmă în fiecare caz se probează prin analiza situație de fapt dovedită prin probele ce se vor administra în cauză (spre exemplu: declarații de martori, înscrisuri, proba cu interogatoriul).
Cu privire la urgența luării măsurii, și aceasta se analizează prin raportarea la situația de fapt. Menționăm cu titlu de exemplu: exmatricularea copilului de la unitatea școlară, pierderea serviciului de către părinte, degradarea stării de sănătate prin amânarea unei intervenții chirurgicale, etc.
Competența soluționării cererilor privind ocrotirea persoanei fizice aparține instanței de tutelă în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită (spre exemplu, cererea prin care se solicită suplinirea acordului parental pentru deplasarea în străinătate a unui minor cu domiciliul în Iași va fi de competența Judecătoriei Iași).
Admisibilitatea cererii de suplinire a acordului parental pe calea ordonanței președințiale se apreciază în funcție de probarea îndeplinirii tuturor condițiilor, de aceea este recomandat ca solicitantul să fie asistat de un avocat pe întreaga durată a procedurii.