Insolvența, privită ca proces, reprezintă un ansamblu de proceduri eminamente judiciare exercitate în totalitate de judecătorul-sindic (adică de către magistratul competent să soluționeze cauza, în temeiul legii), la cererea persoanelor îndreptățite.
Pentru a defini conceptul, arătăm că, potrivit art. 5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, care reglementează fundamental în domeniu, „insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile şi care se prezumă atunci când debitorul, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă”.
Prin urmare, elementul definitoriu al insolvenței este lipsa activelor disponibile (a părții care poate fi imediat valorificată din ele). Practic, societatea nu deține lichiditățile bănești necesare satisfacerii creanțelor certe, lichide și exigibile asumate.
Deși situația este nefericită, legiuitorul vine în sprijinul debitorului, scopul final fiind acela de salvare a societății aflate în stare de dificultate. În definitiv, aceasta este un actor economic, iar supraviețuirea sa interesează statul pentru asigurarea liberului joc economic, esențial într-o societate democratică.
Astfel, legea prevede la art. 65 alin. (1) că debitorul este unul dintre inițiatorii procedurii insolvenței: „Procedura începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de către debitor, de către unul sau mai mulţi creditori, ori de către persoanele sau instituţiile prevăzute expres de lege.”
Vom detalia mai departe ce presupun implicațiile concrete ale acestor aspecte pentru debitor, cu focalizare pe elementele relevante.
- Când se introduce cererea de deschidere a procedurii insolvenței de către debitor?
Încă de la început ținem să menționăm, în completarea celor arătate mai sus, că simplul refuz al societății debitoare de a plăti sau de a recunoaște o creanță, în respectivul termen de 60 de zile, nu echivalează cu o stare de insolvență și nu leagă debitorul să apeleze la judecătorul-sindic. În astfel de cazuri, răspunderea este una civilă și se soluționează conform dreptului comun în materie[2].
Dincolo de aspectele deja evidențiate, analiza impune și precizarea distincției dintre insolvența vădită și insolvența iminentă.
Insolvența vădită este o prezumție legală relativă potrivit căreia debitorul insolvent este acel actor juridic care nu își plătește cel puțin o datorie în termen de 60 de zile de la data scadenței sale. În acest caz, cererea de deschidere a procedurii insolvenței devine o obligație, dar prezumția poate fi răsturnată prin proba contrară.
Situația subtil diferită este cea a insolvenței iminente, adică starea care nu a survenit încă, dar care este susceptibilă, aproape spre certitudine, să se întâmple. În cazul său deschiderea procedurii insolvenței rămâne o simplă facultate.
De asemenea, la art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014 legiuitorul introduce și o valoare-prag, înțeleasă ca un „[…] cuantum minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă.” În momentul actual, aceasta însumează 50.000 de lei.
- Cine este persoana îndreptățită să introducă cererea?
Potrivit art. 142 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 31/1991 a societăților, consiliul de administrație al persoanei juridice deține această prerogativă, ce nu poate fi delegată. Dispoziția trebuie însă coroborată cu art. 66 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 care menționează că, deși introducerea cererii se face de persoanele cu atribuții de reprezentare desemnate prin actul constitutiv, în cazul în care se dorește parcurgerea procedurii simplificate este necesară și o hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor/Asociaților, după caz.
- Care este instanța competentă?
Instanța competentă să judece în primă instanță este tribunalul ori, după caz, tribunalul specializat, prin secţia de insolvenţă, în a cărui circumscripţie debitorul şi-a avut sediul social/profesional cel puţin 6 luni anterior datei sesizării (art. 41 din Legea nr. 85/2014).
În apel, competența revine Curții de Apel aferente, iar, conform art. 43 alin. (2) din Lege termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotărârii.
- Ce trebuie să conțină o cerere de deschidere a procedurii insolvenței de către debitor?
Art. 67 din Legea nr. 85/2014 este cel care ne interesează aici. El stabilește o listă de documente care să însoțească cererea pentru ca ea să fie valabilă. Nedepunerea lor în termen (adică termenul de judecată stabilit de judecătorul-sindic) poate atrage fie respingerea cererii, fie decăderea din dreptul de a mai propune un plan de reorganizare, după caz.
Este deci necesar să alăturăm cererii:
- ultima situaţie financiară anuală, certificată de către administrator şi cenzor/auditor, balanţa de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii;
- lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate;
- lista numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă, precizând, dacă este cazul, şi care dintre creditori intră în categoria persoanelor strâns legate de debitor.
- lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive;
- contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii;
- lista membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaţilor cu răspundere nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele în comandită;
- declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedură simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale;
- descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activităţii;
- declaraţie pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerţului sau alte registre în a cărui rază teritorială se află sediul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii de reorganizare judiciară prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive;
- declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar ori certificată de avocat, din care să rezulte că debitorul nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului, de corupţie, de serviciu, de fals, pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 21/1996, precum şi pentru infracţiunile prevăzute la art. 240 şi 241 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în ultimii 3 ani anterior deschiderii procedurii;
- un certificat de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise;
- declaraţie prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăţi, cu precizarea acestora;
- dovada codului unic de înregistrare;
- dovada notificării organului fiscal competent.
- Cum se soluționează cererea?
Cererea debitorului se judecă în cameră de consiliu, fără citarea părților, în termen de 10 zile, procedura este necontencioasă. Judecătorul se pronunță asupra cererii printr-o încheiere susceptibilă de apel (conform Codului de procedură civilă).
Creditorii sunt notificați cu privire la deschiderea procedurii.
- Care sunt avantajele debitorului la deschiderea procedurii insolvenței?
Printre altele, sprijinul acordat debitorului constă în suspendarea acțiunilor judiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva sa, i se oferă posibilitatea de a denunța unele contracte aflate în curs de executare, se stopează curgerea dobânzilor, i se dă dreptul să facă concedieri individuale ș. a.
- Considerente
Știați că:
- nerespectarea termenului de introducere a cererii de către debitor cu peste 6 luni atrage incidența legii penale pentru infracțiunea de bancrută simplă?
- controlul întreprinderii va fi preluat în acest caz de creditori?
- taxa de timbru are o valoare de 200 de lei?
- dacă la data depunerii cererii debitorului există pe rol cereri similare formulate de creditori, cererea debitorului se soluționează prioritar în procedura necontencioasă, iar cele ale creditorilor se conexează?
- participanții în procedură insolvenței sunt instanță, practicianul în insolvență, creditorii și debitorul?
- există o serie de proceduri preventive menite să ajute întreprinzătorii să nu ajungă în imposibilitatea de plată: concordatul preventiv, respectiv acordul de restructurare?
Recomandarea noastră
Echipa noastră de avocați vă oferă asistență juridică completă pentru redresarea activității economice și gestionarea relației cu creditorii. Vă reprezentăm în fața instanțelor judecătorești și în raport cu administratorii judiciari pentru a asigura o reorganizare eficientă și protejarea patrimoniului societății dumneavoastră. Pentru programări și consultanță specializată, ne puteți contacta la office@coste-ioanid.ro sau la numerele de telefon afișate pe site.