I. Stabilirea locuinței copilului la unul dintre părinți
În ceea ce privește determinarea locuinței minorului după pronunțarea divorțului, art. 400 C. civ. subliniază prioritatea acordului parental în această privință, cu condiția ca acesta să fie în concordanță cu interesul superior al copilului. Astfel, în absența unei înțelegeri între părinți sau dacă aceasta contravine intereselor minorului, instanța de tutelă este cea care stabilește, odată cu hotărârea de divorț, locuința copilului la părintele cu care acesta locuiește în mod obișnuit. Indiferent de existența sau inexistența unui acord parental, instanța va desemna o locuință pentru copil la unul dintre părinți. În acest sens, art. 400 C. civ. distinge două situații specifice. Prima se referă la cazul în care copilul are deja o reședință stabilă la unul dintre părinți, situație în care instanța va confirma această locuință, ținând mereu cont de interesul superior al minorului. A doua situație vizează cazul în care copilul locuiește cu ambii părinți, moment în care instanța va stabili reședința la unul dintre ei. În ambele scenarii, decizia instanței intervine doar în lipsa unui acord parental sau dacă acordul existent prejudiciază interesul superior al copilului.
II. Stabilirea locuinței copilului la alte persoane sau instituții
Prin excepție, art. 400 alin. (3) C. civ. face referire la circumstanțele în care instanța poate hotărî ca locuința copilului să fie stabilită la alte persoane sau instituții, condițiile necesare fiind interesul superior al copilului și consimțământul persoanelor sau instituțiilor respective. Se observă că, după divorț, reședința copilului este invariabil fixată la unul dintre părinți, legiuitorul neprevăzând posibilitatea unei locuințe partajate. În acest context, deși art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea 272/2004 prevede posibilitatea găzduirii temporare a copilului de către părintele cu care nu locuiește în mod statornic, se consideră că reședința principală a copilului rămâne, chiar și în timpul perioadei de găzduire, la părintele, persoana sau instituția consemnată în hotărârea de desfacere a căsătoriei. Pentru a menține legătura cu celălalt părinte, legiuitorul instituie anumite drepturi în acest sens. Astfel, dispozițiile art. 401 C. civ. conferă părintelui separat de copilul său minor dreptul la relații personale cu acesta. În aceeași idee, și copilul are dreptul de a menține legături personale cu ambii părinți. Mai mult decât atât, art. 18 din Legea 272/2004 detaliază modalitățile prin care copilul poate păstra contactul cu părinții săi sau cu alte persoane semnificative pentru el: „întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; vizitarea copilului la domiciliul acestuia; găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, cu sau fără supravegherea modului în care relațiile personale sunt întreținute, în funcție de interesul superior al copilului; corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul; transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul; transmiterea de către persoana la care locuiește copilul a unor informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul; întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană față de care copilul a dezvoltat legături de atașament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relațiile personale sunt întreținute, în funcție de interesul superior al copilului.”
În practică, au fost întâlnite situații extreme în care frații au fost separați, în sensul stabilirii locuinței unuia dintre frați la mamă, iar a celuilalt frate la tată. Soluția adoptată de instanță a fost una care a depins în mare măsură de lipsa posibilităților părinților de a crește ambii copii, în eventualitatea stabilirii domiciliului doar la unul dintre părinți.
III. Concluzii
Analizând dispozițiile legale în materia locuinței copilului după divorț, constatăm o tendință legislativă de favorizare a acordului părinților ca primă modalitate de stabilire a locuinței minorului, cu condiția esențială ca acesta să fie în concordanță cu interesul superior al copilului. În absența unui astfel de acord sau în cazul în care acesta este contrar intereselor copilului, instanța de tutelă are rolul decisiv în stabilirea locuinței, optând de regulă pentru părintele cu care copilul locuiește deja și are o relație de stabilitate. Deși se preferă stabilirea unei singure locuințe principale, legiuitorul asigură și dreptul la relații personale cu celălalt părinte, recunoscând importanța menținerii legăturii copilului cu ambii părinți chiar și după separarea acestora prin divorț.
Recomandarea noastră
Echipa noastră de avocați specializați vă oferă asistență juridică completă pentru stabilirea și modificarea locuinței copilului minor și a drepturilor părintești. Vă reprezentăm în instanță pentru a asigura respectarea interesului superior al copilului și a drepturilor dumneavoastră. Pentru programări și consultanță, ne puteți contacta la office@coste-ioanid.ro sau la numerele de telefon afișate pe site.