I. Acceptarea moștenirii
Acceptarea moștenirii este reglementată în art. 1106-1119 C. civ.
Potrivit dreptului civil român, transmiterea patrimoniului succesoral operează de drept din momentul deschiderii moștenirii, această transmisiune nu are caracter definitiv. Astfel, bunurile defunctului nu rămân niciun moment fără titular., însă dreptul moștenitorului asupra acestora este condiționat de exercitarea dreptului de opțiune succesorală.
După cum se arată în doctrină, în cazul moștenirii legale sau testamentare, transmiterea patrimoniului succesoral operează de drept din momentul decesului, fără vreo manifestare de voință din partea succesibilului și chiar fără știrea lui. Cu toate că transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii moştenirii, ea nu are caracter definitiv şi obligatoriu. Succesibilul este liber de a opta între acceptarea moștenirii sau renunțarea la moștenire (,,nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine” art. 1106 C. civil.). În lipsa acestei manifestări, vocația succesorală rămâne doar o posibilitate teoretică, fără efecte patrimoniale.
Acceptarea moștenirii poate fi de două feluri. Astfel, ea poate fi voluntară, rezultând din manifestarea expresă sau tacită a voinței succesibilului, și forțată, prevăzută de lege ca sancțiune pentru săvârșirea unor fapte voluntare de către succesibil.
II. Acceptarea voluntară expresă
Acceptarea moștenirii este un act sau fapt juridic unilateral și irevocabil prin care succesibilul își însușește în mod definitiv moștenirea transmisă în mod provizoriu de la deschiderea acesteia, consolidându-și necondiționat titlul său de moștenitor. Acceptarea moștenirii nu are caracter esențialmente personal, deci poate fi realizată și prin reprezentare convențională sau legală.
Art. 1108 alin. (2) C. civ. prevede că acceptarea este expresă “când succesibilul își însușește explicit titlul sau calitatea de moștenitor printr-un înscris autentic sau sub semnatură privată”.
Acceptarea expresă a moștenirii nu este guvernată de principiul consensualismului specific contractelor, unde consimțământul poate fi exprimat în orice formă, chiar și verbal. Lipsa formei, pe de o parte, ar reprezenta în acest caz grave pericole, consimțământul fiind exprimat fără o suficientă reflecție, iar pe de altă parte, întrucât nu s-ar putea distinge prea bine ceea ce a fost dorit cu adevărat de ceea ce reprezintă doar un simplu proiect. Pentru a reprezenta garanțiile necesare, consimțământul succesibilului care dorește să accepte expres moștenirea trebuie să fie exprimat în scris, fie făcut printr-un înscris autentic, fie sub semnătură privată, cu respectarea condițiilor de capacitate și a termenului de opțiune succesorală. Înscrisul fiind cerut în acest caz ad validitatem, și nu doar ad probationem, înseamnă că o simplă acceptare verbală este lipsită de orice valoare juridică.
Potrivit art. 1109 C. civ., declarația de acceptare a moștenirii, întocmită în formă autentică, se înscrie în registrul național notarial electronic, pe cheltuiala acceptantului. Totuși, neînscrierea acesteia nu afectează valabilitatea actului, iar moștenitorul care a acceptat moștenirea, dar nu a efectuat formalitățile de înscriere, nu poate invoca lipsa înscrierii drept cauză de nulitate a declarației de acceptare pentru a putea renunța la moștenire.
In doctrină se subliniază că înscrisul constituie acceptare expresă numai dacă din conținutul său rezultă fără echivoc că succesibilul și-a însușit calitatea de moștenitor. O formulare echivocă (de exemplu, succesibilul se numește pe sine ca „moștenitor”, evocă calitatea sa de „succesor”) nu poate valora acceptare expresă, putând avea semnificația unei simple referiri la vocația succesorală, astfel încât instanța va fi cea care va aprecia conținutul real al înscrisului pentru a concluziona, dacă este cazul, în sensul confirmării acceptării exprese.
III. Acceptarea expresă tacită
Acceptarea tacită intervine atunci când succesibilul săvârșește un act sau fapt juridic pe care nu l-ar putea realiza decât în calitate de moștenitor, iar din conduita sa rezultă fără îndoială intenția de a accepta succesiunea. Această formă de acceptare este posibilă atât în cazul moștenirii legale, cât și al celei testamentare; totuși, în ipoteza moștenirii testamentare, acceptarea tacită este valabilă numai dacă succesibilul cunoștea existența și conținutul testamentului. Actele sau faptele trebuie să fie neechivoce în sensul însușirii calității de moștenitor; cele echivoce (care dau naștere la interpretări diferite) nu trebuie luate în considerare ca atare.
Art. 1110 C. civ. împarte posibilele acte în 3 categorii:
a) Actele de dispoziție juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor moștenirii atrag acceptarea tacită a acesteia (alin. 1). Sunt astfel de acte, prevăzute expres în lege: înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moștenirii; renunțarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moștenitori determinați; renunțarea la moștenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comostenitorilor sau moștenitorilor subsecvenți. Ceea ce interesează în materia acceptării tacite este intenția succesibilului de acceptare, manifestată prin încheierea actului. Astfel, chiar dacă actul în sine nu ar produce efecte juridice — de exemplu ar fi nul sau anulabil — el poate totuși constitui un act de acceptare tacită, atâta vreme cât din conținutul său rezultă neîndoielnic voința succesibilului de a accepta succesiunea.
b) Actele de dispoziție, administrare definitivă ori folosința unor bunuri din moștenire (art. 1110 alin. 2 C. civ.). Actele de dispoziție prin care s-a încheiat o promisiune unilaterală sau bilaterală de vânzare a unui imobil din masa succesorală constituie act de acceptare tacită., cât și actele de dispoziție cu privire la un singur bun din masa succesorală.
Deținerea și utilizarea bunurilor succesorale asupra cărora succesibilul este coproprietar cu defunctul nu constituie act de acceptare tacită, neputându-se ști dacă succesibilul stăpânește acele bunuri în calitatea lui de coproprietar sau în calitatea lui de moștenitor; acceptarea moștenirii în acest caz trebuie să fie dedusă din alte manifestări de voință ale succesibilului coproprietar (de exemplu, defunctul și succesibilul sunt frați care au dobandit de la parinți o moștenire nelichidată încăsau nepartajată).
În doctrină a fost susținută ideea de mai mulți autori că plata impozitelor (pe clădiri, terenuri, autovehicule etc.) valorează acte de acceptare tacită a moștenirii. Cu atât mai mult, plata taxelor asupra succesiunilor trebuie să fie privită ca act de acceptare.
c) Actele de conservare, supraveghere și de administrare provizorie [alin. (3) „sunt considerate a fi administrare provizorie actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moștenirii”] nu valorează acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul și-a însușit prin ele calitatea de moștenitor.
Nu semnifică acceptare tacită a moștenirii nici plata cheltuielilor de înmormântare și a datoriilor rezultând din ultima boală a defunctului sau a micilor datorii ale defunctului, efectuate din considerente de morală, de respect față de memoria lui.
Deoarece acceptarea moștenirii reprezintă un act juridic unilateral irevocabil, legiuitorul a prevăzut și o rezervă (declarație) expresă de neeacceptare. Dacă succesibilul încheie un act care, potrivit celor arătate, poate valora acceptare tacită, dar nu dorește să accepte moștenirea, „trebuie să dea în acest sens, anterior îndeplinirii actului, o declarație autentică notarială” (art. 1111 C. civ.).
III. Care este termenul pentru acceptarea moștenirii?
Art. 1103 C. civ. stabilește un termen de un an pentru exercitarea opțiunii succesorale, calculat de la data deschiderii moștenirii.
IV. Jurisprudență
În cele ce urmează vom prezenta o sinteză a unei spețe privind semnificația actelor săvârșite de succesibili în materia acceptării moștenirii.
În această cauză, instanța a analizat situația în care reclamantul a susținut că este singurul moștenitor acceptant, în timp ce pârâta nu a făcut dovada acceptării succesiunii în termenul legal. Reclamantul și-a fundamentat cererea atât pe acceptarea expresă – realizată prin declarație autentică notarială – cât și pe acceptarea tacită, rezultată din „preluarea bunurilor din gospodărie și folosința imobilului, comportându-se ca un proprietar”.
Instanța a aplicat dispozițiile art. 700 din Codul civil din 1864, precum și pe cele ale art. 1103 și 1108 din Codul civil actual, reținând că reclamantul și antecesorii săi au acceptat valabil moștenirea, în timp ce ceilalți succesibili, neexercitând opțiunea succesorală în termenul de un an de la deschiderea succesiunii, au dobândit statutul de străini de moștenire.
În motivare, instanța a arătat că:
„Singurul succesor acceptant al defunctului a fost reclamantul, în temeiul art. 1108 alin. (2) Cod civil, prin acceptare expresă, iar ceilalți descendenți, prin neacceptare în termenul legal, au pierdut dreptul de a pretinde bunuri succesorale.”
Reglementarea dreptului de opțiune succesorală reflectă, în plan teoretic, un echilibru între principiul transmisiunii de drept al patrimoniului succesoral și libertatea succesibilului de a decide dacă își consolidează sau nu calitatea de moștenitor. În practică însă, apar frecvent situații în care succesibilul realizează acte aparent minore – precum plata datoriilor defunctului, achitarea impozitelor sau folosirea locuinței –, iar instanțele sunt chemate să analizeze nu actul în sine, ci intenția efectivă care rezultă din ansamblul circumstanțelor. Prin urmare, instanța trebuie să determine dacă actele realizate au caracter pur administrativ sau dacă reflectă, în mod neîndoielnic, voința de acceptare a succesiunii
Recomandarea noastră
Dacă vă aflați într-o situație în care doriți să clarificați modul de acceptare a moștenirii, efectele actelor realizate după decesul unei persoane sau termenul de opțiune succesorală, echipa noastră vă poate oferi consultanță și reprezentare juridică specializată. Analizăm situația concretă, evaluăm dacă a intervenit acceptarea expresă sau tacită și vă sprijinim în demersurile necesare pentru protejarea drepturilor succesorale.
Pentru programări, ne puteți contacta la office@coste-ioanid.ro sau la numerele de telefon afișate pe site.