Procedura insolvenței, deși adesea percepută ca fiind intimidantă, este, în realitate, o mână de ajutor pe care legiuitorul o întinde societății aflate în dificultate întrucât finalitatea sa este salvarea acesteia de la dizolvare și, în măsura posibilului, redresarea activității economice. Așadar, departe de a reprezenta un eșec, insolvența constituie un cadru juridic menit să ofere debitorului o șansă de reorganizare, concomitent cu protejarea intereselor creditorilor și nu trebuie neapărat să ne temem de ea, deși, poate fi periculoasă.
Mai exact, insolvența trebuie privită ca o stare patrimonială în care societatea debitoare nu mai reușește să-și achite datoriile scadente (certe, lichide și exigibile) din lichiditățile bănești (parte a activelor) pe care le deține, indiferent dacă valoarea bunurilor (e.g. a imobilelor aflate în proprietate) ar putea satisface creanțele existente. Această stare subzistă indiferent de valoarea totală a activelor deținute de societate pentru că anumite bunuri, chiar dacă au o valoare semnificativă, nu pot fi valorificate imediat pentru îndestularea creanțelor datorate.
În acest context, este esențial de subliniat faptul că insolvența nu reprezintă o sancțiune aplicată debitorului, ci un mecanism de protecție și echilibru instituit prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, intrată în vigoare la data de 28 iunie 2014. Aceasta urmărește asigurarea unui tratament echitabil al creditorilor implicați în raporturile comerciale și maximizarea gradului de recuperare a creanțelor, pentru a se exclude riscul fraudării.
Falimentul, pe de altă parte, este tot o procedură colectivă de executare silită, parte a insolvenței, dar este cel care conduce la încetarea personalității juridice și la radierea din registru a unei societăți. El are consecințele cele mai grave și nedorite. Procesul este însă unul succesiv, falimentul reprezentând ultima etapă și, totodată, cea mai nefericită. Astfel, ca efect al deschiderii procedurii insolvenței, societatea debitoare intră în perioada de observație, urmând ca, în funcție de situația sa economică și de perspectivele de redresare, să parcurgă procedura reorganizării judiciare și procedura falimentului sau doar una dintre cele două, separat.
- Etape care preîntămpină falimentul
Așa cum am anticipat deja, înainte de a ajunge la faliment, societății i se oferă posibilitatea de redresare printr-o procedură de reorganizare judiciară, după ce s-a trecut de perioada de observație.
Succint, aceasta presupune întocmirea, aprobarea, implementare și respectarea unui plan de reorganizare în vederea restructurării și continuării activității debitorului, respectiv a lichidării unor bunuri (uneori, chiar a tuturor activelor) pentru achitarea datoriilor persoanei juridice.
Planul de reorganizare are valoarea juridică a unei tranzacții colective cu efectul modificării creanțelor și drepturilor creditorilor și ale celorlalte părți interesate conform prevederilor acceptate (votate). Pot propune un plan de reorganizare: debitorul, administratorul judiciar, creditorii deținând cel puțin 20% din valoarea creanțelor – a se vedea art. 132 și următoarele din Legea 85/2014.
Printre altele, aspectele esențiale discutate sunt:
- perspectivele de redresare în raport cu posibilitățile și specificul activității debitorului;
- programul de plată a creanțelor;
- păstrarea dreptului de administrare al debitorului, parțial sau integral;
- lichidarea unor active;
- reeșalonarea plăților ș.a.
Planul trebuie să fie confirmat de judecătorul sindic prin sentință, iar, ulterior, poate fi implementat. Sentința are valoarea unui titlu executoriu pentru satisfacerea creanțelor.
În cazul în care acesta eșuează se intră în procedura falimentului.
- Cum se desfășoară procedura falimentului?
Conform art. 143 din Legea 85/2014 intrarea în faliment poate fi solicitată de către orice participant la procedură: de către debitor, de către administratorul judiciar, de comitetul creditorilor, de către orice creditor sau chiar de către administratorul special, de titularul unei creanțe curente, certe, exigibile și lichide mai veche de 60 de zile ș.a.
Falimentul, ca modalitate de desfășurare a procedurii insolvenței, are ca obiect lichidarea patrimoniului societății debitoare în vederea acoperirii pasivului acesteia. Procedura se finalizează prin radierea societății din Registrul Comerțului (O.R.C.), marcând încetarea existenței sale juridice.
Ca efect al deschiderii procedurii falimentului, societatea nu își mai păstrează dreptul de administrare, conducerea activității acesteia fiind preluată integral de către lichidatorul judiciar (numit de către judecătorul sindic și confirmat sau înlocuit ulterior de creditori). Acesta procedează la inventarierea bunurilor din patrimoniu, pe care le evaluează și le valorifică corespunzător.
Procedural, judecătorul sindic este cel care decide intrarea în faliment și prin aceeași hotărâre se dispune și dizolvarea societății debitoare.
- Ipoteze de faliment
Intrarea debitorului în procedura falimentului poate fi dispusă în mai multe situații prevăzute de lege, respectiv atunci când acesta și-a manifestat intenția de a intra direct în procedura simplificată ori nu și-a exprimat intenția de reorganizare, reorganizarea neputând fi impusă în lipsa voinței debitorului.
De asemenea, falimentul intervine în ipoteza în care debitorul a declarat intenția de reorganizare, însă nu a fost propus un plan de reorganizare în termenul legal de către niciunul dintre subiectele de drept îndreptățite, ori planul propus nu a fost acceptat de creditori și confirmat de judecătorul sindic.
Totodată, se poate dispune intrarea în faliment atunci când obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate prin planul confirmat nu sunt îndeplinite conform prevederilor acestuia sau când desfășurarea activității debitorului generează pierderi averii sale.
O altă ipoteză poate fi cea în care judecătorul sindic aprobă raportul administratorului judiciar prin care se propune intrarea debitorului în faliment.
- Ce se întâmplă cu creanțele datorate?
Creditorii care dețin creanțe anterioare deschiderii procedurii falimentului sunt obligați să le valorifice prin formularea cererilor de înscriere în masa credală, în termenele stabilite de judecătorul sindic. În schimb, creanțele apărute ulterior deschiderii procedurii au natura unor creanțe curente și sunt supuse procedurii de plată directă, bucurându-se de un regim de prioritate față de creanțele cuprinse în tabelul creditorilor
- Concluzie
Așadar, falimentul este o procedură complexă care în esență se referă la lichidarea societății și la dispariția ei. Cu toate acestea, există multe posibilități de evitare a unui astfel de rezultat, el intervenind numai la finalul unui set succesiv de soluții reglementate în sprijinul actorilor comerciali.
- Considerații:
Știați că:
- titularilor de creanțe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după îndestularea titularilor de creanțe din categoria ierarhic superioară?
- pot fi propuse mai multe planuri de reorganizare, dar numai unul singur dintre ele va fi confirmat?
- există 5 categorii de creditori (cu drept de preferință, cei care au creanțe salariale, cei care au creanțe bugetare, creditorii chirografari indispensabili și ceilalți creditori chirografari)?
- planul propus de creditori poate prevedea modificări ale actului constitutiv al societății, chiar fără acordul asociaților sau al acționarilor?
Recomandarea noastră
Echipa noastră de avocați vă oferă asistență juridică completă pentru redresarea activității economice și gestionarea relației cu creditorii. Vă reprezentăm în fața instanțelor judecătorești și în raport cu administratorii judiciari pentru a asigura o reorganizare eficientă și protejarea patrimoniului societății dumneavoastră. Pentru programări și consultanță specializată, ne puteți contacta la office@coste-ioanid.ro sau la numerele de telefon afișate pe site.